Sașa Arabadji: Am reușit să mă eliberez de dependență datorită încrederii în mine însumi, credinței în Dumnezeu și exemplului pozitiv al celor care au trecut prin experiențe similare

Voluntarul organizației ”Viața Nouă”, Sașa Arabadji, este unul dintre participanții proiectului fotografic ”Sufletul în vizor”. Fără frica de camera de luat vederi sau de posibila reacție a celor din jur, Sașa ne-a povestit istoria sa în detalii, pe alocuri, destul de apăsătoare.

Acum un an am încheiat cursul meu de reabilitare, de atunci trăiesc lucid, în trezie. Știi, nici nu-mi mai amintesc de cât timp nu am fost în starea mea actuală și ca și cum m-am cunoaște pe mine însumi din nou. A trăi în euforia narcotică este categoric mult mai ușor, pentru că în acel moment nu-ți pasă de nimic. Acum însă sunt nevoit să lupt cu mine însumi, să învăț să relaționez cu cei din jur și să-mi exprim gândurile. Înainte nici nu puteam vorbi normal – toate cuvintele erau substituite cu înjurături.

Am făcut doar 5 clase de școală. Când am trecut în clasa a 6-a, nu am reușit să construiesc relații cu semenii, m-am bătut cu un băiat și am lăsat școala. Bineînțeles, acum regret aceasta și planific să merg la școala serală, apoi la universitate.

Mă crezi, eu practic nu sunt acasă, tot timpul mă străduiesc să fiu ocupat cu lucrul, cu voluntariatul, cu slujirea. Acasă, împreună cu mine și cu bunica, locuiește fratele meu care până acum este dependent; el este mai mare decât mine cu doi ani. Mă străduiesc să mă aflu alături de el cât mai puțin timp posibil. Sper că va veni timpul când el va fi pregătit să renunțe la droguri, însă deocamdată acest moment nu a sosit.

La început câștigam, apoi am început să fur

Am început să utilizez droguri în clasa a 6-a, și anume tramadol. Chiar vizavi de Colegiul de Arte lângă care se afla școala nr.13 unde învățam eu era o farmacie de unde eu cumpărat în fiecare zi pastile. Banii la început îi câștigam – spălam mașinile în curte. Apoi, când m-am săturat de lucru, am început să fur telefoane de la elevii mai înstăriți din liceul de alături. Nu am bătut niciodată pe nimeni, pur și simplu ne apropiam seara într-o străduță mai întunecată și foarte liniștit, dar hotărât îl rugam să ne dea telefonul. Banii câștigați din vânzare îi cheltuiam pe aparate de joc, discoteci, haine noi și, evident, pe droguri.

IMG_1402

Peste doi ani de tramadol am trecut la mac. Noi îl fierbeam în puțul ascensorului în diferite blocuri. Uneori utilizam ace nesterile, probabil anume așa m-am infectat de hepatită. Aveam atunci 18 ani.

Mama mea a băut de când m-am născut. Nu am avut niciodată relații apropiate cu ea, maxim ce putea face pentru mine și fratele meu era să nea dea niște bani pentru înghețată. Când am mai crescut, mama a început să utilizeze droguri. În anul 2008 ea a decedat din cauza complicațiilor produse de infecția HIV. Eu nu am simțit niciodată dragoste față de ea. Împreună cu tatăl meu vitreg ea consuma alcool ziua întreagă. De mine avea grijă bunica.

Am o bunică pe cinste, ea toată viața a lucrat pentru mine, pentru fratele meu, pentru mama și concubinul ei. Dintre noi toți nimeni nu lucra, doar ea asigura familia noastră. Mult timp ea nici nu a bănuit că eu cu fratele meu devenisem narcomani, pentru că era mai tot timpul la lucru pentru a ne hrăni cumva.

Odată ne-a luat de la școală poliția, direct în cătușe, cum se cuvine. Ne-au arestat fiind suspectați de furt, însă ne-au eliberat, pentru că telefonul fusese furat de prietenul meu, iar eu pe atunci furam lucruri mărunte.

Am început să fur serios pe la 14 ani, atunci începusem să rupem de la gât lanțuri de aur, furam telefoane scumpe, banii din mașinile care livrau produse la magazin. Cel mai mare câștig pe care l-am avut vreodată au fost 10 000 de lei, pe atunci aveam 16 ani.

În copilărie visam să devin bucătar

Cu fetele întotdeauna am avut relații tensionate. Relații serioase am avut doar cu o fată, pe nume Nastea, am locuit împreună aproape jumătate de an. Ea era narcomană, poate de acea ne și înțelegeam bine. Ea deja nu mai este în viață. De atunci nu am avut relații serioase, însă îmi doresc foarte mult să o întâlnesc pe acea unica care îmi va deveni soție și mamă a copiilor mei.

În copilărie îmi doream foarte mult să devin bucătar, la 8 ani puteam să gătesc borș foarte gustos. Chiar făcusem niște cursuri de bucătari, însă s-a dovedit că această profesie nu este dintre cele mai ușoare, m-am speriat de lucru greu și am lepădat.

IMG_1410

Îmi amintesc cum m-am supradozat odată. S-a întâmplat doar o singură dată. Pe atunci fierbeam mac în apartamentul cuiva, m-am injectat, am pierdut brusc conștiința, am căzut la podea. Norocul meu este că atunci când am căzut, m-am lovit puternic de colțul mesei, aceasta m-a și salvat.

Am stat un an în închisoare. La început mi-au stabilit ore de lucru în folosul comunității, apoi mi-au dat un termen condiționat și, în cele din urmă, m-au închis pentru păstrare de tramadol. Închisoarea m-a ajutat foarte mult, pentru că acolo am înțeles că nu mai vreau să mă întorc la vechea mea viață. Timp de 4 luni nu am făcut practic nimic, apoi am început să mă ocup cu lemnăria, confecționam lămpi, șfeșnice din lemn, îmi plăcea foarte mult să mă ocup de aceasta. În timp ce lucrez cu lemnul, rămân singur cu mine însumi, mă simt liniștit și bine.

Când am ieșit din închisoare, am început din nou să mă droghez, ultimii doi ani și jumătate înainte de reabilitare obosisem foarte mult de droguri. Eram nevoit să le fierb de trei ori pe zi, dormeam doar câteva ore, permanent umblam pe undeva pentru a găsi sau a fura mac. Aceasta m-a extenuat. Am trecut pe lângă oficiul organizației ”Viața Nouă” de vreo 15 ori și de fiecare dată ceva mă oprea să intru. Aveam 26 de ani când mi-am adunat toate forțele și m-am hotărât totuși să vin. Peste un timp oarecare am mers la Comunitatea Terapeutică și am rămas acolo pentru cursul complet de reabilitare.

Reabilitarea mi s-a dat foarte ușor. Până în prezent, când vin în ospeție în comunitate, mă simt în siguranță, deși înțeleg că nu este bine. Or, nu mă voi putea ascunde permanent acolo de viață și de problemele mele.

Ce m-a ajutat să mă eliberez de dependență? Probabil credința în Dumnezeu, încrederea în mine însumi și, bineînțeles, oamenii care au trecut prin experiențe similare. Fără ei, niciodată nu aș fi crezut că aceasta mă poate ajuta. De asemenea, o influență puternică asupra mea au avut-o prietenii care s-a drogat mulți ani la rând și spre sfârșitul vieții au ajuns ca niște boschetari de la care s-au întors toți. Eu nu-mi doresc un asemenea sfârșit. Eu vreau să am familie, copii, vreau să mă regăsesc pe mine însumi și să mă ocup de ceea ce îmi place. De asemenea, îmi doresc mult ca urmașii mei să nu afle niciodată ce înseamnă dependența.

Foto: Dragoș Cojocaru
Text: Elena Derjanschi