Fedea Vetreniuc: Cea mai mare plăcere mi-o produce trezia

Voluntarul și viitorul lucrător outreach al organizației ”Viața Nouă” Fedea Vetreniuc trăiește o viață lucidă de relativ scurt timp – 10 luni. Înainte de aceasta, timp de cinci ani s-a aflat în dependență narcotică. Cum a ajuns din candidat la maestru în sport în candidat la reabilitare, de care lucruri l-au privat drogurile și ce reprezintă pentru el astăzi adevărata plăcere, Fedea ne-a relatat în cadrul proiectului fotografic ”Sufletul în vizor”.

Stagiul meu de utilizator de droguri este de cinci ani. Până a deveni narcoman, eram sportiv de performanță. Cum de am ajuns în asemenea hal? Imediat vă povestesc….

Am început de la fumatul țigărilor, nimic deosebit, mai trăgeam câte un fum la recreații, uneori o dată la câteva zile. Peste un timp oarecare am încercat marijuana, apoi am trecut treptat la droguri cu efect rapid (amfetamine, Ecstasy, cocaina). În cele din urmă am ajuns să mă droghez cu heroină. În ultimul an al dependenței mele eram nevoit să o fac în fiecare zi.

Am fost internat prin spitale de peste 15 ori și de fiecare dată după ce mă externam începeam din nou să mă droghez. Odată era cât pe ce să mor, însă nu din cauza supradozajului, ci pentru că îmi injectasem heroină împreună cu o substanță analogică cu tropicamida (o substanță farmacologică ușor accesibilă, utilizată în oftalmologie, se aplică pentru intensifica acțiunea opiaceelor – nota redacției). Adică eu intenționam să procur anume tropicamida, însă la farmacie mi-au vândut un substituent, eu nu am atras atenția, m-am injectat și peste un timp oarecare au început să-mi cedeze picioarele. Am ieșit cu greu din apartament, m-am târât până în stradă, m-au observat niște cunoștințe, au încercat să mă readucă în fire, apoi i-au telefonat surorii mele. M-am revenit abia peste 12 ore, acasă, cu un ștergar rece pe frunte, îmi amintesc cum toți în jurul meu se agitau, iar nu înțelegeam ce s-a întâmplat. Atunci părinții meu au aflat pentru întâia oară că sunt narcoman. Până atunci bănuia doar sora mea.

M-am simțit Bruce Atotputernicul

Îmi amintesc foarte bine cum a fost prima dată. Era nunta unor cunoștințe de ale mele, prietenii mei la acel moment deja își ”făceau de cap” și au adus cu ei Ecstasy. Când mi-au propus să încerc, mi-au propus o bună dispoziție și multă energie. Prima dată nu am înțeles aproape nimic, dar a doua oară însă … m-am simțit Bruce Atotputernicul: puteam discuta pe orice subiect, eram deschis, obraznic, comunicam de minune cu fetele. Drogurile îmi ofereau acele calități și senzații pe care nu le puteam simți cânt eram lucid.

După Ecstasy jumătate de ani fără întrerupere am fumat heroină. Când am încetat fumatul, am început să am febră, simțeam durere peste tot, atunci am înțeles că este un adevărat sevraj și am decis să mă injectez. Persoana care mi-a făcut injecția prima oară este până astăzi narcoman, are 2 copii, o soție credincioasă și îmi doresc foarte mult să îl ajut. Dependența mea a durat mult. În acest răstimp mi-am pierdut iubita, mama mea a suferit un accident vascular cerebral, eu am fost diagnosticat cu Hepatita C, eu mă transformasem într-un zombi, care își dorea un singur lucru – o nouă doză și evitarea sevrajului. Într-una din zile de parcă mă trezisem din somn, m-am uitat la mine și la apropiații mei cu alți ochi și am decis să pun capăt dependenței.

IMG_1352 IMG_1348 IMG_1354 IMG_1356

Prima dată am pășit pragul oficiului ”Viața Nouă” acum trei ani. Prima dată ajunsesem la momentul când urma să încep reabilitarea, însă în ultima clipă ceva s-a frânt în mine și am cedat. Am plecat pentru alți doi ani, după care am revenit. De data aceasta m-au trimis la reabilitare peste o lună. Cel mai interesant este că pentru mine a fost relativ ușor să parcurg procesul de reabilitare. Poate datorită faptului că mă străduiam din răsputeri să schimb ceva în mine. Deși, nu, de câteva ori eu am plâns de-a binelea. Prima oară s-a întâmplat după vizionarea unui film, iar a doua oară nu am rezistat când se tăia porcul (zâmbește).

Înăuntru s-a schimbat totul

Imediat ce am venit la reabilitare, mă gândeam să mă droghez în timpul concediului, însă deja peste 2 luni se schimbase totul înăuntrul meu. Plecând în concediu, mă gândeam că dispun de foarte puțin timp pentru a schimba ceva în mine, pentru a clădi temelia viitorului în care drogurile nu mai aveau loc. Eu doar fusesem sportiv înainte de a deveni narcoman. La 10 ani frecventam secția de baschet unde mersese înainte sora mea. Mi-a plăcut atât de mult, încât am început să mă antrenez serios, participam la diferite campionate, eram candidat la titlul de maestru în sport. Toate însă s-au sfârșit când au început drogurile.

IMG_1328

De multe ori m-am întrebat cum de s-a întâmplat așa, ce anume s-a produs în viața mea ideală, de ce am început să fumez, să mă droghez? Probabil, cauza a fost dragostea neîmpărtășită. Noi am stat alături în aceeași bancă din clasele primare, eu mă îndrăgostisem, iar ea îmi spunea direct că nu are nevoie de aceste relații. Posibil că aceasta m-a împins în acest cerc vicios.

Îmi doresc oare să revin la sportul de performanță? Nu știu. Acum dorințele mele sunt altele, îmi doresc o familie și copii. Nu știu dacă le voi povesti despre experiența mea, dar voi încerca. Pentru că fiecare trebuie să știe că nu trebuie să se implice în aceasta, pentru că există șansa să nu mai poți ieși din această mlaștină niciodată.

Unul din prietenii mei s-a împotmolit atât de tare, încât la un moment dat a vândut tot ce avea în apartament – își lăsase doar bucătăria pentru a fierbe drogurile și câteva perne pe care să doarmă. Din cauza utilizării îndelungate a acestor amestecuri fierte, i-au cedat picioarele și el se deplasează până în ziua de astăzi sprijinindu-se de perete. Slavă Domnului că el a parcurs reabilitarea, se simte mai mine și eu mă bucur pentru el. Acum cea mai mare plăcere mi-o produce trezia. Am început să privesc altfel oamenii, la tot ce mă înconjoară. Sora mea este acum însărcinată și mie îmi place să îi ating burtica și să simt cum copilașul bate cu piciorul – pur și simplu mă simt euforic de la aceasta și îmi doresc și pentru mine același lucru! Sunt încântat de câinele meu, îl cheamă Ghera, ador să mă plimb cu ea, să am grijă de ea. Fiecare nouă care vine în fiecare dimineață îmi produce o satisfacție nemaipomenită. Sunt extaziat de oamenii care mă înconjoară și de faptul că pot veni în ajutorul oamenii – aceasta este pentru mine satisfacția autentică.

Foto: Dragoș Cojocaru
Text: Elena Derjanschi