Victimele abuzului în sfera ocrotirii sănătății vor beneficia de asistență juridică gratuită

Organizația ” Human Rights Embassy” va oferi asistență juridică gratuită victimelor abuzului în sfera sănătății.

De acest serviciu pot beneficia atât pacienții, cât și lucrătorii instituțiilor medicale ai căror drepturi au fost încălcate. Asistența include: numărul necesar de consultații pentru soluționarea problemei; solicitarea documentelor necesare; pregătirea documentelor pentru soluționarea problemei pe cale amiabilă și, la necesitate, pentru depunerea dosarului în instanța de judecată. Toate aceste servicii sunt prestate în mod gratuit de către avocați calificați ai organizației de apărare a drepturilor omului ”Human Rights Embassy” în parteneriat cu Fundația Soros-Moldova.

Pentru a beneficia de asistență juridică, apelați numerele: 067 678 406; 022 920 700.